Gorj: A încercat să mituiască un agent. Chiar și în Postul de Poliție

Un gorjean va răspunde penal după ce a încercat să mituiască un polițist, chiar în sediul Postului de Poliție.

În fapt, persoana în cauză a fost observată de polițist, marți, 13 iulie, în timp ce nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată. Pentru a-l determina pe salariatul MAI să nu aplice legea, conducătorul auto i-a oferit suma de 400 de lei. Cum a fost refuzat, a doua zi bărbatul a mers la Poliția Turburea, acolo unde a încercat, din nou, să ofere mita.

S-a stabilit faptul că în data de 13.07.2020, în jurul orelor 22,30, agentul de poliţie P.M. din cadrul Postului de Poliţie T. a depistat în trafic pe inculpatul S.A.A. care nu a oprit autoturismul pe care îl conducea, la trecerea de nivel cu calea ferată din localitatea Floreşti, comuna Ţînţăreni, jud. Gorj. În această împrejurare, conducătorul auto S.A.A. a oferit agentului de poliţie P.M. o sumă de bani cu titlu de mită pentru a nu dispune măsurile legale ce se impuneau, respectiv amendă contravenţională şi reţinerea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile. Agentul de poliţie P.M. a refuzat şi ulterior a formulat denunţ la organele judiciare competente. Inculpatul S.A.A. s-a deplasat a doua zi, 14.07.2020, la sediul Postului de Poliţie T., a intrat în biroul agentului de poliţie P.M. şi i-a remis acestuia suma de 400 lei, pe care o oferise şi în seara anterioară. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Gorj, în data de 14.07.2020 au constatat infracţiunea flagrantă, fiind identificată suma de 400 lei, respectiv o bancnotă de 200 lei şi două bancnote de câte 100 lei, oferită agentului de poliţie P.M. Fiind audiat de procuror, inculpatul S.A.A.  a recunoscut şi regretat fapta comisă, precizând că a oferit agentului de poliţie suma de 400 lei pentru ca acesta să nu-i aplice sancţiunea contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Articolul precedentVeste bună! Romanescu anunță că vin bani pentru regularizarea Jiului
Articolul următorJandarmii gorjeni, alături de suferinzii aflați în mare nevoie de sânge