Un gorjean în vârstă de 58 de ani, din Săulești, a fost încătușat pentru tentativă de viol și violare de domiciliu.
”La data de 26 martie 2026, în jurul orei 19:00, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați, în mod direct, de un bărbat, din comuna Săulești, sat Dolcești, cu privire la faptul că un consătean, în vârstă de 58 de ani, ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu soacra apelantului, o femeie de 77 de ani, din Dolcești. La fața locului s-au deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești și polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești, care, în urma primelor verificări, au stabilit faptul că în jurul orei 10:30, bărbatul de 58 de ani ar fi pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate, imobilizată la pat, și, profitând de starea acesteia de sănătate și vârsta înaintată, ar fi încercat să întrețină prin constrângere un act sexual normal. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tentativă de viol și violare de domiciliu. La aceeași dată, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 58 de ani, din Săulești, față de acesta fiind luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, a precizat IPJ Gorj.































