Un bărbat de 64 de ani, din Aninoasa, Gorj, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după o noapte de arest, fiind acuzat de violență în familie și violare de domiciliu. În fapt, acesta ar fi intrat în gospodăria unchiului său, în vârstă de 78 de ani, și l-ar fi lovit, victima fiind transportată la spital.
”La data de 11 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați prin apelul unic de urgență, de către un bărbat de 78 de ani, din comuna Aninoasa, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către nepotul său de 64 de ani, din aceeași localitate.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, care a stabilit faptul că bărbatul de 64 de ani ar fi pătruns fără drept în curtea imobilului unchiului său și l-ar fi lovit pe acesta cu un obiect contondent.
Bărbatul de 78 de ani a fost transportat la spital pentru investigații medicale de specialitate.
Polițiștii au întocmit formular de evaluare a riscului, în urma căruia a rezultat faptul că există risc iminent, fiind emis ordin de protecție provizoriu.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și violare de domiciliu.
La data de 12 noiembrie a.c., bărbatul de 64 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a transmis IPJ Gorj.