Gorj: A murit după ce a fost lovită de o autoutilitară

O femeie de 86 de ani, din Urdari, Gorj, a murit, joi, după ce a fost lovită de o autoutilitară.

La data de 23 iunie a.c., Poliția Orașului Rovinari a fost sesizată, prin apelul unic 112, despre un eveniment rutier, produs în comuna Urdari, soldat cu victime.

Din primele cercetări, s-a stabilit că, un bărbat de 43 de ani, din comuna Urdari, în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu o autoutilitară pe strada Valea Mănăstirii, a acroșat cu partea din spate a vehiculului, o femeie de 86 de ani, din aceeași localitate. În urma accidentului a rezultat decesul femeii de 86 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a transmis IPJ Gorj.