Un bărbat din Rovinari, Gorj, și-a îngreunat situația refuzând prelevarea probelor biologice după ce marți, 10 octombrie, a fost depistat băut la volan, în trafic.
”La data de 10 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari, în timp ce executau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Sporturilor din orașul Rovinari, au oprit un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din aceeași localitate.
Testarea cu aparatul etilotest indicat un rezultat de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La solicitarea polițiștilor de a fi condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, bărbatul a refuzat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice”, a precizat IPJ Gorj.
Potrivit articolului 337 CP:
”Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”.