Gorj: A scăpat cu câteva zgârieturi după ce s-a răsturnat, de mai multe ori, cu mașina

Un conducător auto a scăpat cu câteva leziuni ușoare după ce, marți, pe raza satului Copăcioasa, comuna Scoarța, Gorj, a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, a lovit un stâlp de susținere a unui indicator rutier după care s-a răsturnat de mai multe ori.

La data de 6 septembrie a.c., Poliția Orașului Târgu Cărbunești a fost sesizată, prin apelul unic 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Scoarța a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliţiei Orașului Târgu Cărbunești și Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești care au stabilit faptul că un tânăr de 24 de ani, din comuna Bustuchin, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 B Copăcioasa, din direcția Râmnicu Vâlcea – Târgu-Jiu, din cauza neatenției a pierdut controlul direcției de mers spre partea stângă, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu stâlpul metalic de susținere a unui indicator rutier, după care s-a răsturnat de mai multe ori.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, acesta fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedentRomânia, într-un spital de stat: Asistentă medicală concediată pentru comportament nepoliticos și atitudine necorespunzătoare față de pacienți
Articolul următorRomânii cu centrale individuale pe gaz vor achita tariful plafonat indiferent cât consumă