Gorj: A tras cocaină pe nas și a dat spectacol în stradă! Tânără drogată, coborâtă de polițiști de pe capota mașinii

Incident grav înregistrat, luni seara, la Bumbești Jiu, acolo unde o femeie aflată sub influența substanțelor psihoactive s-a urcat, în stradă, pe capota mașini pe care o condusese kilometri buni.

 

La data de 3 aprilie a.c., Poliția Orașului Bumbești Jiu a fost sesizată, prin apel de urgență, de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe strada Parângului, din orașul Bumbești Jiu, o femeie se află pe capota unui autoturism.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat o femeie de 29 de ani, din comuna Telești, județul Gorj.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că la aceeași dată, femeia a condus un autoturism pe DN 66 Bumbești-Jiu.

Fiind testată cu aparatul etilotest, acesta a indicat un rezultat negativ.

Având în vedere comportamentul agitat, aceasta a fost testată cu aparatul drugtest, indicând un rezultat pozitiv la cocaină.

Femeia a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedent”Foc” mare la Arad: UTA se mobilizează să scoată U Craiova din Cupa României. Vukcevic: Putem scrie istorie
Articolul următorAlertă meteo! Vânt puternic în Oltenia. La munte va ninge abundent