Un gorjean este cercetat penal după ce și-a agresat soția.
”La data de 3 iunie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați, prin apel 112, de o femeie, din comuna Țânțăreni, cu privire la faptul că are un conflict cu soțul său. Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că femeia, în vârstă de 44 de ani, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soțul său, pe fondul consumului de alcool, bărbatul a aruncat cu mai multe lucruri spre aceasta, lovind-o și a amenințat-o cu acte de violență. În urma evaluării riscului, față de bărbatul în vârstă de 46 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu și a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, a transmis IPJ Gorj.