Home Fără categorie Gorj: Accident de muncă mortal la CE Oltenia.

Gorj: Accident de muncă mortal la CE Oltenia.

Accident de muncă mortal, joi, la Cariera Roșiuța, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Din primele date, neoficiale, un bărbat, salariat al UMC Motru, în vârstă de 44 de ani, s-a electrocutat în timp ce executa lucrări la o bandă transportoare.
REVENIM CU DATE OFICIALE

 

ACTUALIZARE:

 

”În data de 26 iunie 2025, în jurul orei 13:00, la UMC Motru – Sector Roșiuța, aparținând Societății Complexul Energetic Oltenia, s-a produs un accident de muncă soldat cu decesul unui salariat.
În timp ce efectua montarea motorului de 6 kV al benzii transportoare T101L – acționare 4 stânga jos, salariatul a atins accidental cu motorul un cablu aflat sub tensiune, care alimenta Abzeterul 4.
În urma impactului dintre motorul manevrat de lucrător și cablul sub tensiune, a avut loc o străpungere a izolației, ceea ce a dus la electrocutarea salariatului.
Evenimentul a fost imediat raportat organelor abilitate pentru a fi demarate investigațiile necesare în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii acestuia. Echipele de intervenție sosite la fața locului au confirmat, din păcate, decesul salariatului.
Societatea va respecta prevederile Contractului Colectiv de Muncă aplicabile în astfel de situații. Conducerea și colectivul Complexului Energetic Oltenia își exprimă regretul față de tragicul eveniment care a avut loc și transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate”, au transmis reprezentanții CE Oltenia.