Eveniment rutier grav petrecut, sâmbătă seara, în comuna Glogova, sat Olteanu.
Din primele date, un autoturism s-a răsturnat pe plafon, iar echipele de salvatori interveni la locul accidentului.
ACTUALIZARE:
”Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza localitații Glogova, satul Olteanu, în care a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabila și s-a răsturnat.
La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD, din cadrul ISU Gorj, și 3 echipaje din cadrul SAJ Gorj, care au constatat că în urma impactului 2 persoane de sex masculin erau încarcerate, dintre care una inconștientă.
S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a victimelor și acordarea primului ajutor calificat.
Bărbatul inconștient a fost transportat la Spitalul din Craiova, iar celălalt bărbat, în vârstă de 25 de ani, conștient, cooperant, a fost transportat la Spitalul din Târgu Jiu”, a transmis ISU Gorj.
ACTUALIZARE II
TÂNĂRUL DE LA VOLAN AVEA PERMISUL SUSPENDAT
”La data de 25 martie a.c., Poliția Municipiului Motru a fost sesizată, prin apel de urgență, cu privire la faptul că pe raza localității Glogova s-a produs un eveniment rutier cu victime .
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 26 de ani, din comuna Cătunele, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 671 B Olteanu, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat în coliziune cu un cap de pod și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma impactului, conducătorul auto și un tânăr de 25 de ani, pasager în autoturism, au suferit leziuni, fiind preluați de echipajele medicale.
Din verificările efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care are suspendat acest drept, urmând a fi stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului”, a transmis IPJ Gorj.