Gorj: Accident! O victimă și trei mașini implicate în eveniment

Accident rutier petrecut, sâmbătă, la Copăcioasa, Gorj. Din primele date vehiculate, în eveniment au fost implicate trei mașini. Din nefericire, o femeie de 44 ani, din Tismana, a fost rănită.

ACTUALIZARE

La data de 23 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Tg-Cărbunești au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că pe raza satului Copăcioasa, s-ar fi produs un eveniment rutier cu victime.

Din cercetările efectuate la fața locului, politistii au stabilit faptul că un bărbat de 54 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 67 Copăcioasa, din direcția Rm. Vâlcea în direcția Târgu Jiu, a acroșat o femeie în vârstă de 43 de ani, din orașul Tismana, care tocmai ce coborâse dintr-un autoturism, parcat pe acostament, în afara părții carosabile.

În urma impactului, a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauza, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedentOficial: Nu există garanții că elevii se vor întoarce la școală după vacanța forțată
Articolul următorDan Vîlceanu a anunțat cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2022