Gorj: Alcool peste unu la mie și… la drum! Depistați băuți zdravăn la volan

 Probleme mari pe drumurile județului, conducerea autovehiculelor în stare de ebrietate pare un fleac pentru unii dintre gorjeni. Doi dintre ei au fost depistați zilele trecute de polițiști, ambii cu o alcoolemie de peste unu la mie. Într-unul din cazuri, un bărbat nu deținea nici permis de conducere.

‘- La data de  13 aprilie a.c., polițiști din cadrul Posturilor de Poliție Urdari și Fărcășești  au depistat în flagrant un tânăr de 26 de ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea un  autoturism pe DN 66 Peșteana-Jiu, din direcția Turceni spre Bâlteni, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană aflată  sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 – La data de 11 aprilie a.c., polițiști din cadrul Posturilor de Poliție Fărcășești și Negomir, au depistat în flagrant pe DJ 674  Peșteana de Jos, un bărbat de 46 de ani, din comuna Fărcășești, în timp ce conducea un autoturism pe drumul public, fără a poseda permis de conducere auto pentru nicio categorie de vehicule. Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că autorizația de circulație provizorie a autoturismului era expirată din data de 09.01.2020. Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultând o concentrație de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedentSurse: Trei membri ai Directoratului CE Oltenia, schimbați
Articolul următorSumă importantă de bani găsită. Pierzătorul este așteptat de polițiști