Amenzi severe și material lemnos confiscat în urma unor acțiuni ale polițiștilor ce vizează faptele ilicite din domeniul silvic.
”La data de 10 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică- Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite în domeniul silvic, în urma cărora au confiscat, valoric, aproximativ 16 metri cubi de material lemnos, fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 11.000 de lei.
Astfel, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială, din comuna Runcu, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, în cuantum de 5.000 de lei și au dispus confiscarea valorică a peste 10 metri cubi de material lemnos, pentru transportarea acestuia fără documente legale de proveniență, conform Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționare contravențiilor silvice.
La aceeași data, polițiștii au mai aplicat 4 sancțiuni contravenționale unei societăți comerciale, din comuna Schela, în cuantum de 6.000 de lei și au dispus confiscarea valorică a peste 5 metri cubi de material lemnos, conform Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționare contravențiilor silvice, constatându-se că la data de 22 februarie a.c., au fost efectuate transporturi multiple de material lemnos, cu o autoutilitară, în baza aceluiași aviz”, a transmis IPJ Gorj.