Gorj: Amenzi la o carmangerie, o măcelărie, restaurante și mai multe magazine alimentare

Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj a prezentat, în aceste zile, rezultatele activităților desfășurate, în perioada sărbătorilor de iarnă, pe raza județului.

 

Astfel, în timpul controalelor efectuate au fost aplicate 23 sancțiuni contravenționale, reprezentând 1 avertisment şi 22 amenzi în cuantum de 193.600 lei, unor operatori şi/sau persoane fizice din Alimpești, Baia de Fier, Bâlteni, Bumbești Jiu, Motru, Novaci şi Târgu Jiu:

– un avertisment scris proprietarului unei exploatații non-profesionale, pentru că nu a făcut dovada microcipării şi vaccinării antirabice pentru o parte din animalele deținute;

– 3 x 1.200 lei la un fast-food şi două magazine alimentare, pentru manipularea produselor alimentare fără purtarea echipamentului de protecție (halat, mănuși), manifestarea igienei neadecvate la punctul de lucru;

– 10.000 lei la o unitate de vânzare prin internet, pentru comercializarea directă către consumatorul final (prin internet) de produse alimentare din spații neaprobate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor;

– 3 x 10.000 lei la un depozit alimentar, o unitate de ambalare a produselor alimentare şi un laborator de patiserie, pentru întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de prelucrare şi depozitare a produselor alimentare; infiltrații hidrice la nivelul plafonului; ușa de la intrare era ruginită, exfoliată, pavimentul era deteriorat;

– 7 x 10.000 lei la 5 magazine alimentare, o carmangerie şi o măcelărie, pentru etichetarea necorespunzătoare a unor produse alimentare: unele produse alimentare (carne tocată, organe de porc, slănină cu usturoi, slănină afumată, cârnați proaspeți, caltaboș, oase de porc afumate, vârfuri de aripi de pui refrigerate) nu erau însoțite de elemente complete de identificare, pentru informarea corectă a consumatorului final – eticheta era ilizibilă: nu se puteau citi numele producătorului şi numărul de lot al produsului. Au fost reținute oficial 29,785 kg carne şi produse din carne de porc, în valoare totală de 515,27 lei, fiind destinate către neutralizare controlată;

– 8 x 10.000 lei la o brutărie-patiserie, 3 restaurante, un magazin alimentar şi 3 supermarket-uri, pentru depozitarea necorespunzătoare a unor produse alimentare: ouă; navete cu pâine neambalată, chifle pentru hot-dog şi legume rădăcinoase așezate direct pe paviment, în imediata apropiere a recipientului de precolectare a deșeurilor menajere; materia primă depozitată împreună cu produsele finite; produse conforme în vecinătatea celor neconforme; ambalaje depozitate în spațiul de comercializare; acumulări de murdărie pe paviment; depozitarea ciolanelor de porc refrigerate în mediul ambiante”, a transmis DSVSA Gorj. 

Articolul precedentOficial: Nu se poate fără CE Oltenia! România cere amânarea închiderii termocentralelor pe cărbune
Articolul următorChițu: Retrogradarea cu FCU este cel mai mare regret din carieră. Sper și le doresc să revină în Liga 1