Gorj: Au furat zeci de metri cubi de material lemnos

Doi bărbați, de 34 și 47 de ani, din Polovragi, Gorj, sunt cercetați penal pendru furt de material lemnos.

La data de 24 martie 2026, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, la adresele a doi bărbați, de 34 și 47 de ani, din localitatea Polovragi, într-o cauză penală ce vizează furtul de material lemnos. Din primele verificări, a reieșit că în perioada decembrie 2025-februarie 2026, persoanele implicate ar fi sustras cantitatea de aproximativ 30 de metri cubi de material lemnos, dintr-o rampă primară care era folosită de un agent economic ce exploata material lemnos în punctul Cheile Oltețului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. În continuare, sunt efectuate verificări, la sediul poliției fiind aduse patru persoane în vederea audierii”, transmite IPJ Gorj. 

Articolul precedentNu sunt vești bune: Cum va fi vremea de Paștele ortodox și catolic
Articolul următorDate oficiale: Cele mai mari/cele mai mici tarife la apă și canalizare în România. Cum se prezintă ApaRegio