Gorj: Au intrat în bătătura oamenilor și au omorât câinele

Anchetă și o reținere după ce doi bărbați ar fi intrat într-o gospodărie din Turcinești, Gorj, și ar fi omorât un câine.

 

La data de 4 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat, din comuna Turcinești, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței soacrei sale și au ucis câinele ce aparține familiei. La fața locului s-au deplasat polițiști specializați din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, care au efectuat cercetarea locului faptei, însă, în curtea locuinței, nu a fost identificat cadavrul exemplarului canin. În cauză s-a întocmit dosarul penal privind săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept. În continuarea cercetărilor, polițiștii au identificat doi bărbați, bănuiți de săvârșirea faptei. Ieri, polițiștii Biroului de Protecție a Animalelor au luat față de aceștia măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introduși în arestul IPJ Gorj, urmând ca la data de 21.05.2025, unul dintre cei doi bărbați să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg Jiu, cu propuneri legale”, a precizat miercuri, 21 mai,IPJ Gorj. 

Articolul precedentApel AJVPS Gorj: Nu atingeți puii de căprioară! Nu-i luați acasă! Nu stați în preajma lor!
Articolul următorTârgu Jiu: Puștoaică încătușată după ce a bătut o femeie, în fața blocului