Un bărbat din Maramureș a fost depistat de polițiștii gorjeni făcând uz de un permis de conducere fals, în timp ce conducea pe drumurile publice.
”La data de 22 octombrie 2024, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au depistat în flagrant un bărbat de 26 de ani, din comuna Suciu de Sus, județul Maramureș, în timp ce ar fi condus un autoturism pe D.J. 673A – Mătăsari, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, bărbatul a prezentat un permis de conducere, emis de S.R.P.C.I.V. Maramureș, iar cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că permisul prezentat este fals. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, uzul de fals, falsul intelectual și instigare la fals intelectual”, a precizat IPJ Gorj.