Un bărbat de 45 de ani, din Crasna, Gorj, a fost încătușaț de polițiști după ce și-a agresat soacra.
‘‘La data de 26 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci, în urma continuării cercetărilor și în baza probatoriului administrat, au reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 45 de ani din comuna Crasna, bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie. La data de 25 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați prin plângere de o femeie de 60 de ani, din comuna Crasna, cu privire la faptul că, în jurul orelor 15:30, în timp ce se afla în fața locuinței sale, pe marginea DJ 665, ar fi avut un conflict cu ginerele său de 45 de ani, cu care locuiește în același imobil, acesta lovind-o cu palmele peste corp, moment în care femeia s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe sol, lovindu-se în zona capului. A fost întocmit formularul de evaluare a riscului ocazie cu care s-a stabilit că există un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, căruia îi este interzis să se apropie la o distanță de 50 m față de femeie sau de locuința sa de domiciliu. De asemenea, a fost luată măsura monitorizării electronice a agresorului”, a precizat IPJ Gorj.
În urma verificărilor s-a constatat că nu au mai fost înregistrate fapte de natură penală sau stări conflictuale între cei doi.




























