Un bărbat din Motru a ajuns în arestul Poliției Gorj după ce a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Acesta s-ar fi urcat băut la volan, fapt semnalat de un tânăr cu care, anterior, a avut un conflict verbal.
”La data de 27 martie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către un tânăr de 27 de ani, din orașul Popesti Leordeni, județul Ilfov, cu privire la faptul că a avut un conflict verbal cu un bărbat în fața unui supermarket din municipiul Motru.
Totodată, apelantul a semnalat faptul că, bărbatul a părăsit locul respectiv la volanul unui autoturism, deși acesta emana halenă alcoolică.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au identificat în trafic un bărbat de 42 de ani, din municipiul Motru, acesta refuzând atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșiri infracțiunii de refuzul sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, iar în continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii au luat măsura reținerii conducătorului auto pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, a transmis IPJ Gorj.