Gorj: Băut, a furat o mașină și a plecat la plimbare. La vederea polițiștilor a apăsat pe accelerație

Un tânăr din Peștișani, Gorj, este cercetat penal după ce, băut, a furat o mașină, s-a urcat la volan și a demarat, neoprind la semnalele polițiștilor.

În noaptea de 15/16 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au depistat un tânăr de 22 de ani, din comuna Peștișani, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67D Peștișani, ocazie cu care s-a procedat la efectuarea semnalului corespunzător pentru oprire, conducătorul auto nerespectând indicația polițiștilor, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia, fiind oprit pe un drum comunal.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la solicitarea de recoltare a mostrelor biologice de sânge, acesta a refuzat.

În timpul verificărilor s-a stabilit faptul că tânărul, ar fi sustras autoturismul pe care îl conducea, din fața locuinței unui bărbat, unde fusese lăsat neasigurat și cu cheile în contact.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de refuz ori sustragere de la prelevarea de mostre biologice și furt în scop de folosință”, a transmis IPJ Gorj.

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Șantaj! Au cerut bani pentru a nu distribui pliante cu o femeie în ipostaze indecente
Articolul următorNuclearelectrica a vândut energie electrică pentru tot anul 2026 la prețuri peste cele reglementate