Gorj: Băut la ora șapte dimineața, a vrut să-și omoare mama, tăind-o la gât

Un bărbat din Licurici, Gorj, a fost reținut pentru tentativă de omor după ce și-a tăiat mama la gât, provocându-i o rană cu o lungime de zece centimetri. Fapta s-a produs pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, la ora șapte dimineața.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat, la data de 06.12.2023, arestarea preventivă a inculpatului A.C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie, prevăzută şi pedepsită de art. 32 raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal, apreciindu-se motivat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 05.12.2023, în jurul orelor 07:00, inculpatul A.C., în timp ce se afla la locuinţa de domiciliu, din comuna Licurici, sat Negreni, județul Gorj, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict izbucnit spontan, folosindu-se de un corp dur cu margini ascuţite netede (de natura unui cuţit), a aplicat mamei sale (împreună cu care locuia la acel moment), persoana vătămată A.E., o lovitură de mare intensitate în zona gâtului, producându-i astfel leziuni severe (o plagă tăiată cu lungimea de circa 10 cm). Inculpatul A.C. a fost reţinut preventiv în cauză, de către procuror, pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 05.12.2023, ora 20:00”, s transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Articolul precedentTârgu Jiu: A noua zi de proteste. Salariații de la Direcția de Statistică solicită lefuri mai bune
Articolul următorDiana Șoșoacă și George Simion, în topul preferințelor românilor în perspectiva alegerilor prezidențiale