Gorj: Băut la volan, a făcut accident. A abandonat mașina și pasagerii și a fugit în pădure

Un bărbat de 55 de ani, din Lelești, Gorj, a fost reținut de polițiști după ce, băut la volan fiind, ar fi generat un accident rutier, luni.

 

La data de 3 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 55 de ani, din comuna Lelești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

În aceeași zi, polițiști au fost sesizaţi prin apelul 112 de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe raza comunei Scoarța, a avut loc un eveniment rutier, posibil cu victime.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care, din primele cercetări efectuate au stabilit că, în timp ce bărbatul de 55 de ani, conducea un autoturism, pe DN 67 B Scoarța, din direcția Scoarța către Târgu Jiu, ar fi pierdut controlul volanului și intrat cu autoturismul într-un cap de pod, mașina răsturnându-se pe carosabil, pe sensul de mers. Ulterior producerii evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a plecat de la locul producerii accidentului. În urma impactului doi pasageri aflați în autoturism, în vârstă de 39 și 45 de ani, ambii din comuna Runcu, au suferit leziuni și au fost fiind transportați cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În continuarea verificărilor efectuate, a fost identificat bărbatul de 55 de ani, care părăsise locul accidentului, într-o pădure situată pe raza localității Drăgoieni.

Acesta prezenta o plagă deschisă la nivelul capului, însă nu a solicitat să fie transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a transmis IPJ Gorj.

 

Cercetările continuă pentru luarea tuturor măsurilor legale.

Articolul precedentFără panică: Antrenamente ale aviației. Zboruri supersonice la atitudini joase
Articolul următorGorj: Bătrân agresat. I-a dat cu lemnul în cap și l-a tăiat cu briceagul