Gorj: Băut zdravăn la volan, cu mașina într-un alt autoturism parcat

Un tânăr din Turburea, Gorj, este cercetat penal după ce, sâmbătă, 9 aprilie, băut la volan fiind, a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și a lovit un autoturism parcat.

La data de 9 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au identificat, în trafic, un bărbat de 31 de ani, din comuna Turburea, care a condus un autoturism pe DJ 661 Turburea, din direcția Țânțăreni către Turburea, iar într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un alt autoturism, ce era parcat pe partea dreaptă a sensului de mers.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital, pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului”, a transmis IPJ Gorj.

 

Articolul precedentMETEO: Cum va fi vremea de Florii și de Paște în Oltenia
Articolul următorViorica Dăncilă se face președinte la NOI