O femeie din Drăguțești, Gorj, a fost reţinută pentru 24 de ore, după ce miercuri, 28 februarie, şi-a înjunghiat partenerul de viaţă, iar victima a ajuns la spital unde a fost operată.
“În seara zilei de 28.02.2024, în jurul orelor 17:00 — 17:30, inculpata L.N., în timp ce se afla la locuinţa comună, din satul Tâlveşti, comuna Drăguţeşti, judeţul Gorj, în contextul unui conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, l-a înjunghiat cu un cuţit în zona toracică dreapta faţă, pe concubinul său – persoana vătămată M.C.V., provocându-i astfel o leziune traumatică gravă, în raport de care acesta a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Judeţean Târgu Jiu, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. (…) Din concluziile preliminare ale medicului legist din cadrul S.M.L. Gorj rezultă că persoana vătămată prezintă o leziune toracică care s-a putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător (cuţit), leziune ce poate data din 28.02.2024 şi necesită de la producere 16-18 zile îngrijiri medicale. Întrucât colecţia hemoragică intratoracică este minimă (hemotorax) cât şi cea cerică (pneumotorax) şi nu prezintă fenomene de insuficienţă respiratorie, se apreciază că, din punct de vedere medico-legal, leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei”, au transmis reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.