Trei bărbați, cu vârste între 18 și 42 de ani, din Urdari, au fost surprinși de polițiști, joi, 14 mai, în timp ce practicau braconajul, cu o plasă monofilament, într-un lac din fosta carieră Urdari.
”Cele trei persoane foloseau o plasă tip monofilament, cu dimensiunea de 60 m lungime și 1,30 m lățime, iar ochiurile cu diametrul de 5×5 cm, precum şi o barcă gonflabilă cu două vâsle din plastic și o pompă. Cu ajutorul uneltelor neautorizate, aceştia au capturat, în perioada de prohibiție 8 kg de peşte, din specia caras, cantitate de pește care a fost ridicată în vederea confiscării’‘, a informat IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de deţinerea şi folosirea uneltelor de plasă tip monofilament şi pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate în perioada de prohibiție, iar bunurile folosite la săvârşirea acestora au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Foto arhivă