Gorj: ”Ca la restaurant”: Mâncare în găleți de plastic, amendă pe măsură

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj a raportat noi controale efectuate la unități de pe raza județului. Și de această dată, reprezentanții autorității statului au descoperit nereguli, unele foarte grave.

În perioada 29.06 – 05.07.2020, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat controale și verificări tematice și fizice în unități supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor din raza teritorială a județului Gorj. În timpul controalelor efectuate în această perioadă s-au constatat neconformități pentru care s-au aplicat următoarele sancțiuni contravenționale conform HG 985/2005;

– o amendă în valoare de 10 000 lei într-un restaurant cu terasă din localitatea Plopșoru pentru păstrarea mâncărurilor gătite la frigidere în găleți de plastic, fără elemente de identificare și depozitare nesectorizată a materiilor prime de origine animală;

– o amendă în valoare de 1200 lei într-un cafe-bar din Turceni pentru absența analizelor medicale periodice care să ateste starea de sănătate a personalului;

– o amendă de 10 000 într-un bar din Rovinari pentru comercializarea băuturilor din spațiu neînregistrat sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor”, a transmis autoritatea sanitară.

PRECIZARE

DSVSA Gorj nu prezintă numele sau elemente care să conducă la identificarea unităților controlate

Foto arhivă

Articolul precedentTârgu Jiu: O altă investiție importantă demarată de municipalitate
Articolul următorPrimar gorjean cu notorietate, dor de Ponta: A mai mințit și el, cum am mai mințit și eu