Pompierii gorjeni au intervenit, duminică, pentru a scoate un cadavru din râul Gilort, în apropierea orașului Târgu Cărbunești. Militarii au dat curs unei sesizări primite la numărul unic 112, prin care un cetățean a anunțat macabra descoperire.
“Polițiștii au fost sesizați că un bărbat de 59 de ani ar fi găsit un cadavru care plutea pe râul Gilort, în Cojani, având aproximativ 50 de ani. Nu au fost identificate urme de violență, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj