Pompierii gorjeni de la Punctul de Lucru Rovinari au intervenit, vineri, pentru salvarea unui câine aflat pe o limbă de pământ dintre apele învolburate ale Jiului. Cum a ajuns acolo, nimeni nu știe, important este că patrupedul s-a întors teafăr la proprietar, om care nu a avut pace până nu l-a găsit.
”A dispărut de două zile de acasă.
Proprietarul l-a căutat peste tot.
De negăsit!
Astăzi, când încă îl mai căuta și își făcea fel și fel de planuri că sigur nu mai este în viață, stăpânul i-a auzit lătratul.
Era pe o insulă, în mijlocul râului Jiu, unde curenții erau atât de puternici chiar și pentru cei mai puternici înotători.
Cum a ajuns acolo?
Nu se știe!
Stăpânul a sunat la 112 și ne-a cerut ajutorul.
Unii ar zice că e doar un câine și nu merită eforturi atât de mari, să se deplaseze autospeciale de pompieri, ambarcațiuni, să fie mobilizate echipaje specializate.
Noi zicem că merită!
Colegii noștri din cadrul Punctului de Lucru Rovinari s-au deplasat cu toată tehnica de intervenție necesară și l-au salvat pe patruped!
Câinele salvat s-a bucurat la revederea cu stăpânul de parcă timpul despărțirii n-ar fi existat, de parcă n-ar fi fost nemâncat de două zile și de parcă n-ar fi îndurat două nopți de ger”, au transmis pompierii.



