Casa unor gorjeni aflați în străinătate a fost cuprinsă de flăcări, marți seara. Pompierii au intervenit cu 3 echipaje pentru stingerea incendiului.
“Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă în comuna Plopșoru, satul Văleni. La fața locului au fost direcționate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și o ambulanță din cadrul SAJ Gorj. Echipajele sosite la fața locului au constatat că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul construcției cu posibilitate de propagare. S-a intervenit rapid pentru localizarea incendiului, iar acum colegii intervin pentru lichidarea acestuia.
Din primele informații, o persoană de sex feminin a suferit un atac de panica și a fost preluată de echipajul SAJ”, a transmis ISU Gorj.