Două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Novaci și autospeciale de stingere din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Baia de Fier si Polovragi au intervenit, luni, pentru stingerea unui incendiu ce se propaga la acoperișul unei case de locuit din Baia de Fier.
”La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la anexa și acoperișul construcției. S-a intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite. Din fericire, nu au fost victime. Cauza probabilă a incendiului o reprezintă focul deschis folosit în spatii închise (o afumătoare)” a transmis ISU Gorj.
Foto arhivă