Gorj: Cercetați penal. S-au strâns la băut și s-au despărțit în pumni

Trei bărbați, din Bumbești Jiu, sunt cercetați penal după ce s-au luat la bătaie, în noaptea de marți spre miercuri. Aceștia au băut împreună la domiciliul unuia dintre ei, însă alcoolul și gelozia au generat un scandal în toată regula.

În noaptea de 24/25 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu  au fost sesizați prin apelul 112,  cu privire la faptul că pe strada Trandafirilor este un conflict între mai multe persoane.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității care au constatat faptul că, între trei bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 39 de ani, din orașul Bumbești Jiu, după ce ar fi petrecut împreună la locuința unuia dintre aceștia, pe fondul consumului de alcool și a geloziei, a izbucnit un conflict, în urma căruia, bărbatul de 35 de ani, ar fi fost agresat fizic.

În cauză a fost întocmit dosar penal  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a transmis IPJ Gorj.

 

Totodată, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale față de cei trei bărbați cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare, potrivit Legii nr.55/2020, aceștia neputând justifica prezența pe stradă în intervalul orar 23:00 – 05:00.

Articolul precedentFC U Craiova a câștigat derby-ul cu Metaloglobus. Dan Vasilică: O victorie muncită
Articolul următorCCR a amânat dezbaterile ce vizează majorarea pensiilor cu 40% și a creșterii salariilor profesorilor