Gorj: Controale pe linia siguranței alimentare. Amenzi la un fast-food și la un restaurant pensiune

 

Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au efectuat, în perioada 25 – 31.07.2022, verificări în unități și obiective de pe raza localităților Arcani, Baia de Fier, Bumbești-Jiu, Crasna, Dragoteşti, Drăguţeşti, Fărcăşeşti, Mătăsari, Motru, Padeş, Peştişani, Rovinari, Runcu, Săcelu, Schela, Stăneşti, Târgu-Jiu, Tismana şi Turcinești, în domeniile alimentar și al sănătății și bunăstării animalelor.

Potrivit DSVSA Gorj, în timpul controalelor efectuate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale reprezentând 9 amenzi în cuantum de 44.800 lei, unor operatori/persoane fizice din Arcani, Mătăsari, Motru şi Târgu-Jiu.

2 x 1.000 lei la două farmacii veterinare, pentru eliberarea produselor medicinale veterinare fără prescripție medicală;
– 1.200 lei la un fast-food, întrucât persoana care deservea unitatea la data controlului a încălcat normele sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor privind manipularea produselor alimentare (nu utiliza mănuși de unică folosință);
– 1.200 lei la un magazin de furaje, pentru depozitarea necorespunzătoare a acestora;
– 2.400 lei unui medic veterinar de liberă practică împuternicit, pentru eliberarea de documente sanitare-veterinare în alte condiții decât cele prevăzute de normele, instrucțiunile și dispozițiile în vigoare;
– 6.000 lei la o fermă avicolă, pentru comercializarea păsărilor fără documentele sanitare-veterinare necesare, conform legislației sanitare-veterinare în vigoare;
– 10.000 lei la un restaurant-pensiune, pentru depozitarea nesectorizată a produselor alimentare refrigerate (ouă depozitate în același spațiu cu carne, mezeluri, legume și fructe), existând riscul de contaminare încrucișată; nu au fost păstrate probe din preparatele servite consumatorilor în regim de alimentație colectivă;
– 10.000 lei la un depozit de furaje, pentru comercializarea către consumatorul final, prin rețeaua proprie de distribuție, a hranei pentru animale din spații neautorizate și fără respectarea condițiilor de igienă, conform prevederilor legislației în vigoare;
– 12.000 lei unui transportator de animale vii, pentru transportul animalelor fără certificate de competență și fără efectuarea igienizării si dezinfecției

 

IMPORTANT!

DSVSA Gorj nu prezintă numele unităților verificate și nici elemente care să conducă la identificarea lor

Articolul precedentProgram Conference League: În ce zi și la ce oră evoluează echipele din România în primul meci din turul al III-lea
Articolul următorHandbal: CSM Târgu Jiu pierde amicalul de la Vâlcea, dar învață să se bată cu marile echipe ale țării