Un grav accident de circulație, soldat cu doi morți, s-a petrecut, joi seara, pe raza localității Bălești, Gorj. În urma evenimentului, un taximetrist și pasagera mașinii condusă de acesta au decedat.
COMUNICAT POLIȚIE GORJ:
”Astăzi (joi – n.red), în jurul orei 22:44, Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată, prin apelul unic 112, cu privire la faptul că pe DN 67 Bălești s-a produs un eveniment rutier soldat cu victime. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Bălești, din direcția Târgu Jiu – Motru, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers la stânga, moment în care a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din comuna Telești, care circula în aceeași direcție de mers și se angajase în depășirea regulamentară a acestuia.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto de 38 de ani și a unei femei de 42 de ani, din municipiul Târgu Jiu, pasager în autoturism.
Conducătorul auto în vârstă de 31 de ani fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului‘, a transmis IPJ Gorj.