Gorj: Deputatul Miruță, în horă, la petrecerea pensionaților pe 197

Deputatul USR Radu Miruță a participat la petrecerea minerilor și energeticienilor pensionați în baza legii 197/2021. Președintele USR Gorj a transmis numai cuvinte alese deja foștilor lucrători din Complexul Energetic Oltenia, arătând, într-un mesaj prețios, măgulitor, că ”dumneavoastră îmi dați puterea să lupt”.
Pentru readucere aminte, partidul reprezentat de Radu Miruță, USR, a făcut parte din guvernul care a negociat, semnat și parafat la Bruxelles eliminarea energiei pe bază de cărbune în termene de timp neacceptate de nici un alt stat din Uniunea Europeană.

 

Pozele de mai jos sunt alte efecte ale Legii 197/2021. Efecte de împlinire, alături de oameni demni.

Câteva sute de angajați din minerit si energie, pensionați în urma încadrării în condiții speciale, au sărbătorit trecerea într-o altă etapă a vieții: aceea de pensionari, după zeci de ani de munca de ținut lumina aprinsă în Romania, în condiții la limita suportabilității umane. Legea 197, într-un final acceptata chiar și într-o formă parțială le recunoaște oamenilor ceea ce nimeni nu ne-a recunoscut in 30 de ani de reprezentanți ai Olteniei plimbați prin Parlament si Guvern. Ba chiar cu premier (Ponta-PSD <<din>> Gorj).
A fost o onoare pentru mine sa fiu invitat la un astfel de eveniment major din ciclul vieții unor oameni atât de respectabili, care o viață au știut doar să își facă treaba, chiar dacă pe spatele lor, mulți neaveniți au făcut avere”, a transmis, printre altele, deputatul. 

Colaj foto USR Târgu Jiu:

 

Articolul precedentANM, meteo noiembrie: În câteva zile vin ploile
Articolul următorOficial: Aproape 2 milioane de români au fost, anul acesta, în concedii în Grecia și Turcia