Gorj: Dosar penal! I-a ”călcat” coronavirusul în sat, ei în vizită la persoane aflate în izolare

Nu au învățat nimic din cele petrecute în localitatea lor și s-au ales cu dosar penal, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de zădărnicirea combaterii infracțiunilor și omisiunea declarării unor informații.

Doi bărbați din Aninoasa, Gorj, comună în care un bărbat a fost infectat cu Covid-19 după contact cu o persoană sosită în localitate, au găsit de cuviință să-și viziteze prietenii aflați în izolare, deși acest lucru este interzis, mai mult, exista pățania petrecută în urmă cu câteva săptămâni. Polițiștii au aflat, în cauză fiind demarată o anchetă.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la data de 7 aprilie a.c., doi bărbați de 45 și 47 de ani, din comuna Aninoasa, ar fi intrat în curtea unei familii din Aninoasa, intrând în contact cu persoanele care se aflau în izolare la domiciliu’‘, a informat Direcția de Sănătate Publică Gorj.

În ultimele 24 de ore, la nivel de județ Gorj, reprezentanții autorității au aplicat 203 sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor impuse pe perioada stării de urgență.

Articolul precedentȘeful Internelor, de acord cu diminuarea salariului său. Fără șomaj tehnic la jandarmi și polițiști
Articolul următorPentru copii și oameni mari: Spectacole ale teatrului din Târgu Jiu la televiziunile locale