Gorj: Explozie la un cauciuc, mașină răsturnată pe plafon. Soț și soție răniți

Două persoane, soț și soție, au fost răniți într-un accident petrecut, marți, la Novaci, Gorj.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că o femeie de 37 de ani, din comuna Berlești, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 C din direcția Rânca-Novaci, i-a explodat o anvelopă, moment în care a pierdut controlul direcției de mers, a intrat în coliziune cu un parapet și s-a răsturnat pe plafon.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătoarei auto, precum și a unui bărbat de 47 de ani, pasager în autoturism, ambii fiind transportați la spitalul din Novaci pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj. 

Articolul precedentBNR: Datoria externă a României crește și iar crește. A ajuns la 159,233 miliarde de euro
Articolul următorGorj: Ucis în timp ce mergea pe lângă bicicletă, la marginea drumului