Un tânăr din Slatina, județul Olt, a fost reținut de polițiștii gorjeni, fiind suspectat că ar fi furat mai multe portofele, în timp ce se afla pe raza municipiului Târgu Jiu.
”La data de 4 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale, fiind în continuarea cercetărilor în cauzele privind săvârșirea furturilor comise la data de 25 august a.c., în dauna a trei persoane cu vârste cuprinse între 33 și 51 de ani, din municipiul Târgu Jiu și comuna Telești, au identificat un bărbat de 34 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, bănuit de săvârșirea faptelor, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Gorj.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că bărbatul, în timp ce se afla pe raza municipiului Târgu Jiu, ar fi sustras portofelele celor trei persoane vătămate, creând un prejudiciu de aproximativ 8.000 lei”, a transmis IPJ Gorj.