Gorj: Încătușat! A scos cuțitul în cârciumă și a primit brățări la mâini

Un bărbat de 39 de ani, din Târgu Cărbunești, Gorj, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce a scos un cuțit din buzunar într-un bar din Țicleni.

 

La data de 3 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Țicleni au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 39 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Din cercetări, polițiștii au stabilit ca la data 30 aprilie a.c., bărbatul, aflându-se în incinta unui local public din orașul Țicleni, ar fi scos dintr-un buzunar un obiect tăietor-înțepător pe care l-ar fi ținut în mână, arătându-l ostentativ persoanelor prezente în local.

Ulterior, la controlul corporal efectuat de polițiști, obiectul tăietor-înțepător a fost identificat asupra bărbatului.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedentVeselie maximă la Târgu Jiu: Poporul și-a dat autogol. Încă o dată. Cazul bazinului de înot acoperit
Articolul următorCîrțu, despre meciul CFR – CSU Craiova: Să îi vedem mobilizați ca pentru meciul vieții