Gorj: Încătușat după ce și-a amenințat soția

Un bărbat de 47 de ani, din Baia de Fier, Gorj, a fost reținut de polițiști după ce și amenințat soția cu moartea.

La data de 1 martie a.c., polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 47 de ani, din comuna Baia de Fier, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la aceeași dată, bărbatul, în timp ce se afla pe raza localității de domiciliu, s-a întâlnit cu soția sa și i-ar fi adresat injurii și amenințări cu moartea, încălcând astfel ordinul de protecție emis de către instanța de judecată împotriva sa.

Cercetările sunt continuate de polițiști, pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedentMinistrul Muncii: Vor fi recalculate toate pensiile care depășesc cuantumul veniturilor din activitate
Articolul următorTârgul de legume va fi redeschis. Nu mai avea autorizație de funcționare, se investește pentru asigurarea condițiilor impuse