Gorj: Încătușat! Gelozia l-a trimis în arest

Un bărbat de 48 de ani, din Câlnic, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce, pe fondul geloziei și al consumului de alcool, a exercitat acte de violență asupra soției.

La data de 1 februarie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 48 de ani, din comuna Câlnic, bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în cursul zilei de ieri, bărbatul, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool și al geloziei, ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale de 43 de ani”, a transmis IPJ Gorj.

 

Miercuri, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.

 

Articolul precedentÎntâmpinarea Domnului. Rugăciune. Tradiții și obiceiuri
Articolul următorTârgu Jiu: Amendat după ce a scos 35 de bovine la păscut, printre blocuri