Gorj: Nenorociți de petarde! Un tânăr și-a pierdut un ochi, iar un senior are degetele grav afectate

Un bărbat de 37 de ani, din Filiași, Dolj, și-a pierdut un ochi după ce a manipulat greșit o petardă, în timp ce se afla pe raza comunei Turburea, Gorj.

La data de 1 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a fost accidentată de o petardă.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbuneşti și lucrători din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbunești, iar din verificările efectuate a reieșit faptul că un bărbat de 37 de ani, din orașul Filiași, în timp ce se afla pe raza comunei Turburea, ar fi introdus o petardă într-o țeavă metalică, pentru a-i crește intensitatea sonoră, iar în momentul în care a aprins-o, aceasta i-a explodat în față, provocându-i leziuni.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept”, a transmis IPJ Gorj. 

Și un bătrân a fost rănit de o petardă

Am avut, noaptea trecută, la UPU, doi pacienți cărora le-au explodat petarde în mână și în față. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 64 de ani, care este în prezent internat la Ortopedie. Pacientul are degetele de la mâna stângă afectate, din cauza exploziei unei petarde. Va fi operat, cel mai probabil. Din păcate, am avut și un tânăr de 37 de ani, care a fost adus la UPU, după ce o petardă i-au distrus ochiul și mâna. A fost adus în stare gravă și a fost transferat la Craiova”, au relatat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență  Târgu Jiu.

Articolul precedentTârgu Jiu: Petrecere de pomină în centrul orașului, în noaptea dintre ani
Articolul următorTârgu Jiu: Primarul, aprecieri publice pentru salariații implicați în activitățile de Revelion