Gorj: Nepotul i-a dat cu halba de bere în cap

Dosar penal în urma unei agresiuni petrecute duminică, la o terasă, pe raza localității Aninoasa, județul Gorj.

 

La data de 1 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 56 de ani, din comuna Aninoasa, cu privire la faptul că nepotul său, în vârstă de 33 de ani, din aceeași localitate, l-ar fi lovit cu o halbă de bere în cap. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, în timp ce apelantul se afla pe terasa unui local public, din comuna Aninoasa, a avut un conflict spontan cu nepotul său, în urma căruia, acesta din urmă, a aruncat cu o halbă de bere către apelant, lovindu-l în zona capului, fiindu-i provocată o rană sângerândă la nivelul capului. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești, în vederea acordării de îngrijiri medicale. A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care nu a reieșit risc iminent, persoanei vătămate fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței de judecată”, a transmis IPJ Gorj. 

 

În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.
Articolul precedentAlegeri prezidențiale Polonia: Karol Nawrocki, aproape câștigător
Articolul următorDe ce nu a aterizat elicopterul lângă ambulanța care îl aștepta? Romanescu cere o anchetă: Să vedem cine se face vinovat