O adolescentă în vârstă de 15 ani a murit, vineri, în urma unui accident cu ATV-ul petrecut în Zona Turistică Rânca.
”În cursul zilei de azi, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați ,prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime, în ZTM Rânca.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna Tia Mare, județul Olt, în timp ce conducea un ATV pe DN 67 Rânca, într-o curbă la dreapta, ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se. În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 26 de ani și decesul unei minore, de 15 ani, pasageră pe ATV.
Bărbatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice și a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă”, a precizat IPJ Gorj.