Gorj: Obișnuia să își bată mama bătrână

Un tânăr din Polovragi este cercetat penal, fiind suspectat că, în repetate rânduri, și-ar fi agresat mama, femeie în vârstă de 71 de ani. Acesta ar fi comis acte de violență și asupra cumnatei sale.

La data de 18 august a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Polovragi au fost sesizați de o femeie de 32 de ani, din comuna Polovragi, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la locuința sa, din localitate, a fost amenințată cu acte de violență de către cumnatul său în vârstă de 31 de ani, cu același domiciliu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, pe lângă fapta de amenințare comisă asupra cumnatei sale, bărbatul și-ar fi agresat fizic mama, în vârstă de 71 de ani, în mod repetat, în zilele de 17 și 18 august a.c..

Polițiștii au solicitat un echipaj al ambulanței în vederea acordării de îngrijiri medicale femeii agresate”, a transmis IPJ Gorj.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență domestică.

 

Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, agresorului, fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 500  metri de persoanele vătămate sau locuința acestora

Articolul precedentUn jandarm și-a împușcat colegul
Articolul următorRomanescu: Polaris a promis să aducă, în acest an, o stație de sortare la groapa de gunoi