Gorj: Pădurar reținut de polițiști

Un salariat al Ocolului Silvic Târgu Cărbunești a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de fals și uz de fals.

La data de 20 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au reținut pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 33 de ani, din comuna Jupânești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că bărbatul, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Târgu Cărbunești, în perioada 31 august – 6 septembrie a.c., ar fi emis în fals un număr de cinci avize de însoțire a transportului de material lemnos, dintr-o partidă situată pe raza comunei Jupînești, fără ca din aceasta să fi fost exploatat material lemnos”, a transmis IPJ Gorj.

Foto arhivă

 

 

Articolul precedentLiviu Andrei, dispus că candideze la Primăria Târgu Jiu din partea PSD
Articolul următorRovinari: L-au lovit și l-au amenințat cu cuțitul pentru a le da banii