Poliția Gorj anunță că miercuri, 29 iunie, un pădurar a fost reținut, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de fals informatic în formă continuată, uz de fals și furt în formă continuată
”La data de 29 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 55 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de fals informatic în formă continuată, uz de fals și furt în formă continuată.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada mai 2021- noiembrie 2021, în calitate de pădurar, ar fi emis un număr de 175 avize de însoțire a materialului lemnos, prin accesarea sistemului informatic SUMAL, pe care le-a utilizat pentru a efectua personal transportul de material lemnos cu o autoutilitară ori le-a înmânat altor transportatori pentru a le folosi la transportul pe drumurile publice.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești”, transmite IPJ Gorj.