Gorj: Percheziții la cămătari și contrabandiști

Perchiziții, miercuri, în județele Gorj și Mehedinți într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, camătă, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și trafic de droguri de risc.

 

INFORMARE OFICIALĂ:

La data de 06.04.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj au efectuat un număr de 21 percheziții domiciliare, pe raza județelor Gorj și Mehedinți, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă, camătă, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și trafic de droguri de risc.

În cauză, s-a reținut faptul că, începând cu anul 2021, a fost constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu produse accizabile din tutun. Grupul infracțional organizat a acționat pe raza mai multor localităţi din judeţele Gorj şi Mehedinţi.
Astfel, la intervale regulate de timp, liderul grupului se deplasa în municipiul Petroşani și în alte localităţi, din judeţele învecinate, în vederea aprovizionării cu ţigarete de contrabandă, pe care, ulterior, le transporta, depozita şi distribuia, prin intermediul persoanelor din grupul infracţional organizat.
Pentru se asigura că activitatea infracţională desfăşurată nu va fi descoperită, liderul grupului a schimbat, în mod frecvent, autoturismele pe care le folosea pentru transportul ţigaretelor şi a utilizat un limbaj codificat în comunicarea realizată prin intermediul diferitelor aplicaţii de tip chat.
De asemenea, s-a mai reținut că liderul grupului infracțional organizat a împrumutat, ca îndeletnicire, 7 persoane vătămate cu sume de bani, percepând dobânzi considerabile.
În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării: aproximativ 38.950 de ţigarete netimbrate, 20 de telefoane mobile, 12 pliculeţe cu fragmente vegetale, 4 grindere, un pistol cu glonţ, de calibru de 9 mm, un pistol cu aer comprimat, un cântar de precizie și suma de 4.050 de lei.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au fost conduse în vederea audierii 35 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, serviciilor de combatere a criminalității organizate Mehedinţi și Olt, I.P.J. Gorj, precum și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Gorj și B.M.J. Craiova.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcţia Operaţiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție”, a transmis DIICOT.

 

FOTO:

Articolul precedentÎncătușat! Polițist prins la furat. A ascuns ”obiectul sub” caschetă
Articolul următorCiolacu: Dacă Nicolae Ciucă devine președintele PNL, cu certitudine, în mai 2023, postul de prim-ministru revine PSD