Gorj: Peste 4.000 de tichete sociale pentru masa caldă

Peste 4.000 de gorjeni vor primi în perioada imediat următoare tichete care le vor permite să servească o masă caldă de câteva ori pe lună, într-o unitate de profil.

Mai multe categorii de persoane vor beneficia de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde. Valoarea unui tichet este de 180 de lei și se va oferi lunar, în cadrul programului operațional POAD, susținut de Guvernul României și finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.

 

Acest program finanțat pe fonduri europene începe să prindă contur și în județul Gorj, în sensul că au venit deja tichetele pentru 4198 de beneficiari. Beneficiarii sunt două categorii de persoane. Persoane cu vârsta peste 75 de ani, care au pensii sau indemnizații sociale mai mici de 800 de lei sau persoane fără adăpost sau care au fost evacuate. Aceste tichete au venit la Instituția Prefectului, iar astăzi urmează ca noi, în baza unui grafic stabilit să le dăm mai departe primăriilor, iar de acolo oamenii vor intra în posesia lor. Sunt tichete sub formă de card electronic în valoare de 180 de lei pe lună, care pot fi folosite la anumite unități stabilite de către Ministerul Fondurilor Europene. În județul Gorj avem 128 de astfel de unități unde persoanele beneficiare pot, astfel, să meargă cu tichetul și să servească masa caldă”, a declarat Corina Belteu, purtător de cuvânt al Instiuției Prefectului.

Mai multe categorii de persoane vor primi tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde. Valoarea unui tichet este de 180 de lei și se va oferi lunar, în cadrul programului operațional POAD, susținut de Guvernul României și finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.

 

Articolul precedentMinistrul Finanțelor: Manipulare ordinară. Nu vom crește taxele. Exclud un acord cu FMI
Articolul următorS-au tras ”16-mile” Cupei: Adversari facili pentru FCSB și CS Universitatea, Dinamo întâlnește Viitorul Constanța