Un profesor de matematică din Turceni, este cercetat penal pentru corupere sexuală a minorilor. Acesta ar fi agresat o adolescentă în vârstă de 14 ani, olimpică, elevă cu care făcea pregătire.
”Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către o femeie, din orașul Turceni, cu privire la faptul că, în perioada februarie-iunie 2022, fiica sa, de 14 ani, în timp ce se afla la orele de meditație efectuate, în particular, cu un profesor, ar fi fost agresată sexual de acesta. În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere sexuală a minorilor”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.