Gorj: Reținut de polițiști! Și-a bătut tatăl până l-a băgat în spital

Un tânăr de 27 de ani, din Fărcășești, a fost reținut, pentru 24 de ore, după ce și-a agresat tatăl, marți, 8 septembrie.

La data de 8 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către un tânăr de 27 de ani, din comuna Fărcășești, cu privire la faptul că în timp ce se afla la locuința de domiciliu a avut un conflict cu tatăl său. La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunității care a constatat faptul că tânărul, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violență asupra tatălui său, în vârstă de 46 de ani, din comuna Fărcășești, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Gorj.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  lovire sau alte violenţe, iar față de agresor a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj

Articolul precedentImagini: Spectatori în tribună la meciul Viitorului. Echipa lui Sarcină riscă o amendă de 10.000 de lei
Articolul următorTârgu Jiu: Amendă uriașă pentru Polaris